De curând i-am mai făcut o vizită bătrânelei Maura. De această dată i-am dus câteva alimente și am ajutat-o cu treburile prin gospodarie. I-am măturat prin curte, i-am spălat niște vase și haine, i-am cusut o fustă și am făcut puțină ordine în curte. Dar adevăratul ajutor pe care i l-am oferit constă în câteva suflete ce au ascultat-o liniștite.
Deoarece nu are parte de companie prea des, nu își poate spune păsul nimănui. Nu ne-a permis să îi ''reparăm'' prea multe lucruri materiale, ci să îi clădim cu o caramida, două, trei, fundația inimii sale, dărâmată de singurătate. Ne-a spus aceeași poveste de zeci de ori, însă noi nu ne-am plictisit din a o asculta.
A fost fericită pentru că i-am călcat pragul din nou. Noi ne simțeam bucuroși deoarece am reușit să îi aducem un strop de liniște în sufletu-i zbârcit de griji și că am facut-o, cel puțin pentru un moment, să uite de liniștea dureroasă a singuratății și de timpul care a trecut vijelios peste ea.
Ne-a povestit cu însuflețire despre copiii pe care îi iubește enorm, are pentru ei numai cuvinte de laudă, iar de fiecare dată când își amintește, o strălucire aparte îi apare în ochi. Dar acea sclipire se stinge când își aduce aminte de problemele zilnice. Am ascultat cât de greu se descurcă cu pensia și cu problemele de sănătate, ce nu o lasă să aibă grijă de casă așa cum și-ar dori. Este singură, nimeni nu o vizitează, iar asta o doare cel mai tare.
Sperăm în continuare să o ajutăm, să reușim să reconstruim lumea bătrânilor noștri, prin tanti Maura și nu numai.
S-a întristat când i-am spus că trebuie să plecăm. S-a întristat căci nu mai are cu cine să schimbe două vorbe, cui să îi mărturisească iubirea nespusă ce le-o poartă copiilor săi , chiar dacă aceștia nu o contactează...
Deoarece nu are parte de companie prea des, nu își poate spune păsul nimănui. Nu ne-a permis să îi ''reparăm'' prea multe lucruri materiale, ci să îi clădim cu o caramida, două, trei, fundația inimii sale, dărâmată de singurătate. Ne-a spus aceeași poveste de zeci de ori, însă noi nu ne-am plictisit din a o asculta.
A fost fericită pentru că i-am călcat pragul din nou. Noi ne simțeam bucuroși deoarece am reușit să îi aducem un strop de liniște în sufletu-i zbârcit de griji și că am facut-o, cel puțin pentru un moment, să uite de liniștea dureroasă a singuratății și de timpul care a trecut vijelios peste ea.
Ne-a povestit cu însuflețire despre copiii pe care îi iubește enorm, are pentru ei numai cuvinte de laudă, iar de fiecare dată când își amintește, o strălucire aparte îi apare în ochi. Dar acea sclipire se stinge când își aduce aminte de problemele zilnice. Am ascultat cât de greu se descurcă cu pensia și cu problemele de sănătate, ce nu o lasă să aibă grijă de casă așa cum și-ar dori. Este singură, nimeni nu o vizitează, iar asta o doare cel mai tare.
Sperăm în continuare să o ajutăm, să reușim să reconstruim lumea bătrânilor noștri, prin tanti Maura și nu numai.
S-a întristat când i-am spus că trebuie să plecăm. S-a întristat căci nu mai are cu cine să schimbe două vorbe, cui să îi mărturisească iubirea nespusă ce le-o poartă copiilor săi , chiar dacă aceștia nu o contactează...
